Joel Edgerton, in Shantaram


posted by Laurentzyu on

1 comment


Australianul îl înlocuieşte pe Johnny Depp pe afişul aşteptatei ecranizări

Joel Edgerton, văzut recent în Zero Dark Thirty şi Marele Gatsby, îl înlocuieşte pe Johnny Depp în rolul principal din Shantaram, ecranizarea după romanul omonim al lui Gregory David Roberts. Proiectul, aflat în producţie încă din 2004, încă nu are un regizor. Johnny Depp rămâne împlicat ca producător.

Voluminosul roman (peste 1000 de pagini) spune povestea lui Lin, un australian care evadează din închisoare în ţara natală şi, cu un paşaport fals, ajunge la Mumbai, unde devine iubitul doctor al uneia dintre cele mai întinse mahalale de adăposturi improvizate din oraşul indian. Eroul, ale cărui aventuri sunt inspirate în mare de viaţa scriitorului, va deveni un pion important în mafia locală şi va avea ceva de spus şi în războiul de gherilă din Afganistan.

Studiourile Warner au achiziţionat drepturile de ecranizare în 2004, pentru suma de două milioane de dolari, ceea ce arată clar cât de mare este încrederea în potenţialul financiar şi de premii al proiectului. Depp trebuia să interpreteze rolul principal, dar greva scenariştilor din sezonul 2007-2008 a pus Shantaram pe linie moartă. La un moment dat ataşat pentru regie a fost apreciatul Peter Weir.

Până în 2015, când este anunțată lansarea filmului, puteți citi romanul publicat în colecția Strada Ficțiunii a editurii All, despre care se spune că este „o superbă poveste despre dragoste, despre viaţă, dar mai ales despre dragoste de viaţă.” Mai multe detalii aici

sursa: Cinemagia

1 comment

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!