Confesiunile unui iubitor de carti # 2


posted by Laurentzyu on ,

8 comments

(piesă de teatru neterminată)


Cititorilor din lumea-ntreagă

MOTTO:
Știi că tocmai ai terminat o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai pierdut un bun prieten.
(Paul Sweeney)

PERSONAJE:
Mihai, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Charles, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Oscar și Lucinda de Peter Carey
Cold Mountain de Charles Frazier
Pe drum de Jack Kerouac
Annabel de Kathleen Winter
Eseu despre orbire de José Saramago
Sub aceeași stea de John Green
Memoriile unei gheișe de Arthur Golden
Șotron de Julio Cortázar
Jocurile Foamei de Suzanne Collins
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón
Mândrie și prejudecată de Jane Austen
Parfumul de Patrick Süskind
Hoțul de cărți de Markus Zusak
La răscruce de vânturi de Emily Brontë
Femei de Charles Bukowski
Pendulul lui Foucault de Umberto Eco

ACTUL I

SCENA I


DECORUL: O librărie din centrul vechi al Bucureștiului. Seara, în jurul orei 23, după închidere.

MIHAI (furios): Nu mai merge așa! Trebuie să închidem, să ducem cărțile astea undeva, departe, și să ne apucăm de altă afacere. Dacă o mai ținem mult așa sigur dăm faliment.

CHARLES (simțindu-se trădat): Cum putem părăsi cărțile? Ele nu ar face așa ceva niciodată...

MIHAI: Crezi că pentru mine e ușor? Nu, află că mi se rupe sufletul când mă gândesc la așa ceva, dar chiar nu se mai poate. Foarte puțini le mai cumpără, iar fără bani nu mai putem întreține librăria.

CHARLES: Hai mai bine în birou, facem o cafea și vedem ce putem face...

Ies din scenă.

SCENA II

DECORUL: Același. În prim plan se află raftul cel mai aproape de ușa pe care au ieșit cei doi proprietari.

OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY (mândră că se află pe raftul cel mai de sus): Trebuie să demonstrăm oamenilor că se înșeală. Nu ne putem lăsa aruncate cât colo doar pentru că ei nu au răbdare. Haideți să le arătăm că paginile noastre merită atinse și mirosite, că ale noastre cuvinte pline de zel merită să își găsească sălașul pe buzele tuturor.

COLD MOUNTAIN DE CHARLES FRAZIER: Mereu îi aud intrând aici în căutare de cărți bune, însă știu ei cu adevărat ce înseamnă acestea? Sacrificăm o pagină albă pentru a le arăta adevărul?

OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: O pagină pentru un așa motiv? E imposibil să scrii atât de puțin despre o carte bună. Nu mai bine ascultăm noi ce au toate cărțile de spus cu privire la acest adevăr?

Se aude un murmur general.

OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Cine începe atunci?

PE DRUM DE JACK KEROUAC (agitată): Eu, eu! Cred că o carte bună poate să inspire și să lărgească orizonturi, să șoptească idei și să scrie scenarii de viață. O carte bună îți poate fi mentor, ajutându-te să alegi calea cea dreaptă, dar și prieten, fiind lângă tine la bine și la rău.

ANNABEL DE KATHLEEN WINTER: Ba o carte bună e o carte pe care nu o uiți în două zile. Indiferent ce s-ar întâmpla, ea va avea mereu un loc special în inima ta. Chiar și peste câțiva ani îți vei aduce aminte de cuvintele ei magice, de povestea care a țesut în jurul inimii tale o pânză nemuritoare mai ceva ca un păianjen. Da, asta e o carte bună: o carte care va rămâne cu tine pentru totdeauna! 

ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (aproape țipând): O carte bună este o carte care te pune pe gânduri, care îți răvășește sufletul și te face să vezi lumea cu alți ochi. Lecturarea unei cărți bune te schimbă și te face să dai mai multă importanță lucrurilor pe care le credeai atât de neînsemnate până atunci. Nici nu știu cum să mă exprim mai corect, simt că toate cuvintele au fugit din mine! (lăsând privirea tristă în jos) E ca și când...

SUB ACEEAȘI STEA DE JOHN GREEN (către Eseu despre orbire de Jose Saramago): ...ți-ar spune că locul tău nu e aici? Că ai un suflet prea bun pentru această lume crudă? Că tot ce ai citit în ea ar putea fi un adevăr, însă oamenii sunt prea ocupați pentru a observa asta? 

ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (nesigur): Nu, o carte bună îți arată adevărul care deja există. Te face să vezi dincolo de aparențe. Să zicem că tu ești o mașinărie stricată iar această carte e uleiul care-ți pune rotițele în funcțiune.  

MEMORIILE UNEI GHEIȘE DE ARTHUR GOLDEN: (își drege glasul) Eu cred că o carte e bună atunci când ți-e greu să te desparți de ea. Unele cărți sunt scrise atât de bine că te prind în mrejele lor și nu-ți mai dau drumul cu adevărat niciodată. Citești din ea cu nesaț, iar când vezi că mai ai puțin și o termini, amâni cât de mult posibil, ca nu cumva să părăsești acea lumea pentru totdeauna.

ȘOTRON DE JULIO CORTAZAR (către Memoriile unei gheișe de Arthur Golden): Dar cine spune că nu o poți citi din nou? O carte bună capătă mereu un alt sens, ori de câte ori te-ai întoarce la ea. E greu să o citeşti o dată, să o iubeşti, să o visezi, să fii dependent de ea şi apoi să o dai la o parte, fără a te mai întoarce măcar o singură dată la un capitol, pentru a simţi din nou acele trăiri intense.

JOCURILE FOAMEI DE SUZANNE COLLINS: Apropo de trăiri intense, mai e și genul acela de carte pe care nu o poți lăsa din mână, care îți ține trează curiozitatea până la sfârșit. E ca cel mai tare film de acțiune transpus în cuvinte, dar niște cuvinte atât de bine legate între ele, încât te apuci de ea și uiți că mai ai și alte treburi de făcut. Ajungi apoi la ultima pagină, și constați cu furie că suspansul și acțiunea, amândouă puse peste măsură, au dispărut, iar tu răsufli din greu, ca și când tocmai ai scăpat din cea mai intensă urmărire, cu pistoale, răufăcători, polițiști și tot arsenalul. 

UMBRA VÂNTULUI DE CARLOS RUIZ ZAFON: Sau îți poți da seama că o carte e bună atunci când ai terminat-o și îți pare rău că e ficțiune și nu realitate. Sincer acum, cine n-ar vrea să trăiască în universurile create în cărți? Există atâtea lumi construite din cărămizi de cuvinte pentru care ai părăsi-o imediat pe a ta... 

MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ DE JANE AUSTEN: Eu cred că timpul cerne adevărata valoare a unei cărți. Poate fi best-seller un an, doi, dar numai o carte bună va fi citită și peste zece generații. E la fel cum e și cu oamenii: nu mor atâta timp cât există cineva care încă se mai gândește la ei. 

PARFUMUL DE PATRICK SUSKIND: De fapt, o carte bună e o carte scrisă pentru suflet, nu pentru marketing. Unii autori pun în cărțile lor doar cuvinte, dar alții își pun acolo sufletul, sentimente care caută să schimbe sentimente. Cărțile sunt scrisorile oamenilor către alți oameni prea ocupați să asculte ce au de zis cei dintâi. Toți oamenii ar putea scrie o carte, însă numai cei ce au încredere că pot schimba mentalități prin cuvintele lor vor scrie într-adevăr o carte bună. 

HOȚUL DE CĂRȚI DE MARKUS ZUSAK: Așa cum frumusețea stă în ochii privitorului, tot la fel ceea ce face o carte să fie bună stă în puterea ei să ne atingă, zic eu. Un astfel de prieten cu haină de hârtie și pantaloni din cerneală intră în viața ta când te aștepți mai puțin. Oamenii vin și pleacă, însă cărțile bune vin, te învață ceva și, înainte de a pleca, îți spun și unde se duc, pentru a putea cere o frânghie către cer în momente de cumpănă. 

LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI DE EMILY BRONTE: Să citești o carte bună e ca dragostea adevărată. Te ia pe sus, te ține acolo o perioadă, apoi te transpune într-o stare de amețeală şi poate reveni oricând, fără ca tu să i te poţi împotrivi. Permanent îţi revin în minte amintiri, sentimente şi acele prime sclipiri ale formei ei. La fel şi o carte bună care te atrage te schimbă total, te redescoperă şi, dintr-o dată, viaţa ta nu mai e la fel.

FEMEI DE CHARLES BUKOWSKI: Dar oamenii sunt diferiți, iar ce face o carte să fie bună sunt chiar ei, cititorii, și scările lor de valori. Poate există cărți pe care unii oameni le adoră, dar altora nu le plac de niciun fel. Fiecare om are o carte preferată a lui, dar asta nu înseamnă că trebuie să placă și altcuiva. Nu neg spusele voastre, toate aveți dreptate, însă o carte e bună e atât de bună pe cât vrea cititorul ei să fie...

PENDULUL LUI FOUCAULT DE UMBERTO ECO: Șșș, se aude ceva!

OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Aveți grijă, viiin!

Toate cărțile se îngrămădesc să se așeze la locul lor. Se deschide o ușă, iar Charles intră în încăpere.

CHARLES (către Mihai, aflat în spatele lui): Puteam să jur că am auzit pe cineva vorbind...



Această scurtă piesă de teatru reprezintă răspunsul meu la provocarea lansată de bine-cunoscuta librărie online Libris, despre care v-am povestit și aici. A fost foarte greu să găsesc un răspuns bun, de aceea a și durat atât de mult să scriu, însă cred că a meritat efortul, chiar dacă nu sunt foarte mulțumit de cum a ieșit (este prima piesă de teatru pe care o scriu). 

Am lăsat-o însă neterminată, și nu din cauză că nu am mai avut timp, ci mai mult pentru a vă lăsa pe voi să completați finalul. Pe site-ul Libris.ro găsiți un număr imens de cărți online, printre care se numără și personajele mele, iar citindu-le veți afla răspunsul la întrebarea de final: Au reușit oare cărțile să salveze librăria?



8 comments

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!