TRAILER NOU: Kill your darlings


posted by Laurentzyu

1 comment


Primul trailer complet pentru Kill your darlings este aici și așteaptă să fie savurat. Filmul îi urmărește pe Allen Ginsberg, Lucien Carr, William S. Burroughs și Jack Kerouac punând bazele mișcării Beat Revolution în New York, experimentând consumul de droguri și contactele intime cu persoane de același sex, scriind operele care aveau să-i facă celebri și testându-și prietenia după ce Lucien Carr îl înjunghie mortal pe presupusul amant David Kammerer într-un parc, fiind ulterior arestat și executând 2 ani de închisoare.


În regia lui John Krokidas, pelicula îi are în distribuție pe Daniel Radcliffe, Michael C. Hall, Elizabeth Olsen, Ben Foster, Jennifer Jason Leigh, Jack Huston, Dane DeHaan și David Cross, și va fi lansată în SUA pe 18 octombrie. În România nu se știe dacă va avea parte de o lansare, însă rămâne să sperăm. 



Eu am pus deja filmul pe lista cu mult așteptatele premiere ale sfârșitului de an, pe locul 2, chiar sub Jocurile Foamei: Sfidarea. Deși nu am citit decât Pe drum a lui Kerouac, pot spune că iubesc generația asta și mi-ar fi făcut plăcere să fac parte din ea! Voi ce părere aveți?


1 comment

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!