Serialele "The Vampire Diaries" si "Teen Wolf", din toamna si in Romania + Teaser trailer Divergent


posted by Laurentzyu on

1 comment


Din toamnă, programul de televiziune AXN aduce pe micile ecrane din România serialul Teen Wolf. Primul sezon va debuta pe 18 septembrie, la ora 17:30.

Teen Wolf / Un vârcolac adolescent este o dramă plină de suspans despre transformarea în vârcolac. Totul are loc pe fundalul vieţii contemporane de adolescent şi a unei poveşti de dragoste romantice, însă interzise. Scott McCall a fost întotdeauna un singuratic şi de multe ori chiar a trecut neobservat. El vrea să fie recunoscut, câtuşi de puţin, astfel încât să iasă din starea de anonimitate în care se află la liceu. Stiles îl convinge să meargă într-o noapte în pădure, să se alăture poliţiei care caută un cadavru. În întuneric însă, Scott se întâlneşte cu o creatură care îl atacă. Tânărul abia scapă cu viaţă şi se alege cu o muşcătură gravă. Ziua următoare îi aduce numai surprize stranii lui Scott la şcoală, iar viaţa lui nu va mai fi niciodată la fel.


Nici canalul Pro Cinema nu se lasă mai prejos. După ce căldura verii a fost stinsă de Micuțele Mincinoase, toamna se anunță mai fierbinte datorită noului serial difuzat, The Vampire Diaries / Jurnalele Vampirilor. Deocamdată nu se știe o dată de lansare, însă vă voi ține la curent.

Elena, una dintre cele mai populare eleve din liceul în care studiază, a avut parte în urmă cu 4 luni de o mare tragedie: părinţii ei au murit într-un accident de avion. Astfel, aceasta, împreună cu fratele ei în vârstă de 15 ani, trebuie să facă faţă imensei pierderi.  Anul şcolar tocmai a început și Elena, împreună cu prietenele ei, este fascinată de prezenţa unui nou elev, tânăr, misterios şi carismatic, pe nume Stefan. Cei doi tineri au început deja să vorbească şi nici să-şi facă ochi dulci nu se sfiesc. Ceea ce nu ştie Elena este că Stefan este de fapt un vampir în vârstă de 200 de ani. Chiar și așa, Stefan încearcă să-şi ascundă instinctele, însă fratele acestuia, Damon, îşi continuă viaţa de vampir, rănind oameni şi încercând chiar s-o ucidă pe Elena, ceea ce nu poate naște între cei doi decât o imensă rivalitate. 

BONUS! Acum câteva minute a apărut un scurt clip din pelicula Divergent. Mai multe imagini putem vedea la MTV Video Music Awards, pe 25 august.

1 comment

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!