Waiting on Wednesday # 5


posted by Laurentzyu on ,

2 comments


În cadrul rubricii Waiting on Wednesday vor fi prezentate săptămânal cele mai bune cărți în curs de apariție în România.


Ce avem si ce uitam
Ce avem și ce uităm/ Maria Duenas/ Polirom/ 456 pagini


Printre pasiuni încrucișate și conflicte profesionale, dezamagită de propriul eșec sentimental și incapabilă să revină la o viață normală, profesoara Blanca Perea acceptă ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic. Acest lucru înseamnă însă și distrugerea propriei familii. Blanca pleacă din Madrid în Santa Cecilia, California; acolo, între doi bărbați, unul care-i aduce mărturii postume și altul tot mai apropiat sentimental, Blanca pătrunde tot mai adânc într-un labirint de sentimente, intrigi subterane și uși întredeschise. Dar, înainte de a găsi răspunsuri la mulțimea întrebărilor ce-i asaltează destinul, ea mai are multe piedici de trecut.
Ce avem și ce uităm lasă în urmă granițe și epoci pentru a ne vorbi despre înfrângeri, despre curajul de a o lua de la capăt, despre dreptul la o nouă șansă. O poveste care pendulează între anii ’50 și sfârșitul secolului XX, între Spania și California, dezvăluindu-ne intrigi neașteptate, iubiri care se intersectează și personaje pline de pasiune.  
„La trei ani după ce am publicat Iubirile croitoresei, mi-am dorit să aduc înaintea cititorilor povestea și vocea unei femei. O femeie contemporană, a cărei stabilitate aparent invulnerabilă s-a spulberat într-o clipă. Se numește Blanca Perea și s-a hotărât să fugă, să plece cât mai departe.” (Maria Duenas)
„Maria Duenas scrie cu o naturalețe uimitoare, fără urmă de afectare, știind să redea cu o forță deosebită relațiile dintre personaje. În scriitura ei se reunesc schimbările neprevăzute de situații și deznodământul impetuos, în buna tradiție a romanului de dragoste, menținând viu interesul cititorilor și câștigând simpatia acestora.” (ABC.es)

Precomandă - Percy Jackson şi Olimpienii. Marea Monştrilor
Marea Monștrilor/ Rick Riordan/ Arthur/ 280 pagini


Al doilea volum al seriei Percy Jackson și Olimpienii. Mai multe detalii despre primul volum, Hoțul fulgerului, aici

Cine mai este pasionat astăzi de poveşti cu zei? Într-o lume a gadgeturilor şi a tehnologiei, mai pot interesa întâmplări izvorâte din mituri? Rick Riordan, autorul seriei Percy Jackson și Olimpienii, reuşeşte să demonstreze că povestea mitologică are încă puterea de a tulbura, de a fascina, de a încânta.

Pentru prima dată, Percy Jackson se bucură de o viaţă normală şi liniştită. Totul se schimbă însă în ultima zi de şcoală, când un joc de dodgeball aparent banal se transformă într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte cu o echipă de canibali gigantici. Pentru a-şi salva viaţa, Percy porneşte spre Tabăra Semizeilor, dar descoperă că ameninţarea planează şi asupra taberei. Pinul care proteja „cetatea“ a fost otrăvit, iar hotarele magice au început să-şi piardă puterea de apărare în faţa monştrilor pregătiți să distrugă tot.

Îngrijorat de schimbările petrecute în tabără şi bântuit de vise alarmante cu prietenul său dispărut Grover, Percy pleacă împreună cu Annabeth în căutarea leacului salvator. Însă pentru asta eroii vor trebui să înfrunte pericolele înfricoşătoare ascunse în Marea Monştrilor.

Volumul a fost ecranizat, pelicula urmând să poată fi urmărită în cinematografele din țară din 23 august. Din distribuție fac parte Logan Lerman (The perks of being a wallflower, The Number 23, The Three Musketeers), Sean Bean (Game of Thrones, Troy, The Lord of the Rings), Alexandra Daddario (The Sopranos, White Collar), Jake Abel (The Host, I am Number Four), Mark Hamill (Star Wars) și Stanley Tucci (The Hunger Games, Burlesque, Margin Call).



2 comments

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!