JURNALUL UNUI ADOLESCENT TIMID, de Stephen Chbosky, in curand la Trei


posted by Laurentzyu on

No comments


 YOUNG     


Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie să intri în ring.

Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime. Prins între dorinţa de a-şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat "melodia perfectă" a unei "călătorii perfecte" în care "să se simtă infinit".

"Jurnalul unui adolescent timid a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte-cult, vânată asiduu de adolescenţi." - The New York Times

"O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte." - USA Today


Stephen Chbosky a scris şi a regizat adaptarea pentru ecran a romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid, un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Stephen Chbosky a urmat cursul de scenaristică de la University of Southern California. De asemenea, a scris scenariul pentru Rent (2005) şi a fost producător executiv şi unul dintre creatorii seriei Jericho pentru postul de televiziune CBS, serie lansată în 2006.

DIN MAI ÎN LIBRĂRII!

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!