MANUSCRISUL GASIT LA SARAGOSA de Jan Potocki, in curand la Nemira


posted by Laurentzyu

No comments


Misterios ca un personaj de roman, contele Jan Potocki a trăit o viață ce ar putea fi oricând subiectul unui bestseller. S-a născut în Polonia, într-o perioadă agitată, pe 8 martie 1761, și a călătorit în toată lumea, din Caucaz până în Mongolia, a scris, a cochetat cu societățile secrete, s-a implicat în intrigile politice ale vremii… În luna mai a anului 1790, alături de inventatorul francezul Jean Pierre Blanchard, și-a făcut apariția la Varșovia într-un balon, devenind primul polonez care a "zburat".
Acest misterios personaj, acest misterios conte, a lăsat în urma lui o carte la fel de misterioasă, celebrul Manuscris găsit la Saragosa, celebru și cu origini controversate, celebru și cu un destin ciudat, amplificat tocmai de enigmele care au plutit mereu în jurul lui.
Manuscrisul găsit la Saragosa este un roman, nu o carte de teatru. Și totuși, e cea mai teatrală poveste pe care v-ați putea-o imagina. De la început și până la sfârșit este vorba despre o mizanscenă la nivel macrocosmic, despre o "regie" fabuloasă, despre un joc de-a viața și de-a moartea, din care nu lipsesc lumile supranaturale, despre un joc de-a și cu adevărul, niciodată cu adevărat dus până la capăt sau explicat, deși finalul, la prima vedere asta își propune. Pretextul de la care pornește povestea poate fi sau nu adevărat. E un joc, depinde din ce unghi priviți…
" După o vreme armata noastră a fost nevoită să părăsească Saragosa. Din nefericire, mă aflam departe de grosul oştirii şi, cu regimentul meu cu tot, am căzut în mâinile duşmanului. Mi-am zis că de-acum mi-a sunat ceasul. Soldaţii spanioli ne-au dus în tabăra lor şi au început să ne jefuiască. I-am rugat să-mi lase un singur obiect, care, de altfel, n-ar fi avut vreo valoare pentru ei: manuscrisul găsit la Saragosa. La început nu s-au lăsat înduplecaţi, dar până la urmă au cerut acordul comandantului lor. Acesta, aruncându-şi privirea peste caiete, mi-a mulţumit personal pentru salvarea operei căreia îi acorda o mare importanţă, căci manuscrisul cuprindea amănunte despre unul dintre strămoşii săi. L-am lămurit în ce chip am intrat în posesia preţioaselor caiete. Spaniolul m-a invitat la el acasă, unde am petrecut aproape douăzeci de zile. L-am rugat să-mi traducă manuscrisul în franţuzeşte, iar eu l-am scris fidel după dictarea lui."
De ce nu? La urma urmei, Potocki a fost aventurier și om al unei singure cărți, pe care oricum n-a publicat-o niciodată integral în timpul vieții. De ce nu? De ce n-ar fi vorba de un manuscris găsit într-adevăr… și transcris. Un manuscris care conține adevăruri esențiale și dovedite științific despre marile religii ale lumii, cu care se joacă într-o poveste în care intră, ca-ntr-un sistem de oglinzi paralele, zeci și zeci de alte povești ce se multiplică la infinit.
De ce nu l-am crede pe contele savant, care a cochetat cu misterul și știința toată viața, că a descoperit una dintre cele mai frumoase cărți din lume, pe care n-o egalează nici frumusețea celor "1001 de nopți". Una din acele povești pe care, dacă ar veni un cataclism, ar trebui să încerci s-o salvezi… Tocmai de aceea. Pentru că a fost un savant și un aventurier care și-a transcris tot ce a aflat și înțeles despre lume în aceste egimatice istorii pe sistemul Matrioșka. Vorbim de un scriitor şi o operă despre care nu se ştia mai nimic până acum câteva decenii, nu numai la noi, ci în întreaga lume. Vorbim de un mare erudit, a cărui operă ştiinţifică a fost apreciată, căutată, admirată în vremea când a fost scrisă, pentru ca apoi să cadă repede în uitare. Vorbim de o carte cu un destin dramatic, care a refuzat parcă să-și divulge misterele, fiind publicată numai parţial şi în numai o sută de exemplare, rămasă în întregul ei în manuscris, editată apoi mereu defectuos, căzând pradă plagiatului, neluată prea mult în seamă, pentru ca abia după un secol şi jumătate, în 1956, să fie, practic, redescoperită de Roger Caillois.
Și, ca să ducem speculațiile mai departe, de dragul frumuseții lor seducătoare, pentru că la 54 de ani a ales să-și facă o "ieșire din scenă" la fel de spectaculoasă precum i-a fost existența: pradă unei accentuate depresii, la moşia lui de la Uladówka, în decembrie 1815, singur în bibliotecă, s-a sinucis.
Manuscrisul găsit la Saragosa este cea mai bună întruchipare a celebrelor versuri shakespeariene "toată lumea e o scenă și noi toți actori…"
N-am să vă spun povestea lui Alfons van Worden, pentru că ea trebuie citită și descoperită pe îndelete și pentru că este făcută din alte zeci de povești, toate puse în scenă special pentru el, în timpul – poate – al celui mai lung „spectacol” din lume, care a durat 66 de zile, și pe cea mai largă scenă din lume, munții Sierra Morena. Tot ce i se întâmplă tânărului în această perioadă este un spectacol în care el e și actor, și spectator fără să știe. Iată o punere în scenă, o mistificare a realității, absolut înnebunitoare în perfecțiunea ei, prin care eroul este pus la încercări, învățat, ispitit, condus în permanență spre ce trebuie. Ca-n viață! Nimic din ce trăiește nu e real și totuși, totul e pe bune. Nopțile de dragoste cu cele două femei minunate, întuchipări ale ispitei, Emina şi pe Zibelda, spânzurătoarea și spânzurații din Venta Quemada, spaimele, bucuriile, poveștile, poveștile nesfârșite, Jidovul rătăcitor, posedatul, paginile întregi despre religii și asemănările esențiale dintre ele, totul există. Și totuși, toate sunt puneri în scenă.
Cu ce scop și cu ce preț, e una dintre tainele romanului, bineînțeles…
SURSA: Yorick

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!