RECENZIE | Crescendo, de Becca Fitzpatrick


posted by Laurentzyu on , , , , , , , ,

No comments

Citeşte câteva pagini
CRESCENDO
(Îngerul Nopţii #2)
de Becca Fitzpatrick (Autor), Smaranda Câmpeanu (Traducător)

Copertă cartonată, mată, 320 de pagini
Publicat în 2011 de Litera

ISBN                    978-606-60-0227-1
limba                   română
titlu original       Crescendo
genuri                 dragoste, fantasy, paranormal, young-adult, mister, horror
premii literare   Nominalizare Goodreads Choice Award pentru Goodreads Author (2010)
rating   4 of 5 stars false (4 din 5 stele, chiar mi-a plăcut)

review         Dacă după ce am terminat prima carte mă simţeam , la terminarea celei de-a doua cărţi eram mai mult decât . A fost... ah, prima carte a fost atât de bună, iar asta a dat-o rău în bară. Sincer, mă aşteptam la mult mai mult, probabil pentru că începutul a fost prea tare şi acţiunea aia cu care am fost obişnuiţi în primul volum a dispărut în cel de-al doilea. Asta nu înseamnă că este o carte slabă sau urâtă. Nu, din contră, dar îi lipseşte acel farmec care pluteşte la fiecare pas în Îngerul nopţii. Atmosfera este mai întunecată decât în primul volum, trăirile sunt mai intense şi cresc odată cu dragostea pentru Patch şi familie.

Nora a aflat că Patch Cipriano este îngerul ei păzitor dar, deşi au trecut împreună prin atât de mult rău, acesta nu este nici pe departe aproape de sfârşit. Dacă duşmanul numărul 1 a murit, lăsând-o pe Nora în viaţă, un nou nefilim se arată dornic să îi facă rău Norei. Iluziile cu privire la tatăl ei mort cresc, acesta făcându-şi apariţia în viaţa ei mai mereu, astfel că ajungi să o consideri nebună, dar nu mai nebună decât în primul episod. Bineînţeles, se va dovedi că este tot mâna unui răufăcător, bătălia epică se dă iar, de data aceasta mai aprigă, iar thrillerul atinge punctul culminant şi se transformă într-un horror aproape veritabil.

Se încinge atmosfera...
Deşi am spus că nu mai avem parte de ritmul antrenant cu care am fost obişnuiţi mai înainte, acesta încă îşi mai face simţită prezenţa, dar doar în câteva momente absolut geniale. Am specificat mai sus că volumul doi al seriei are câteva nuanţe de horror, deşi multi nu le-ar pune chiar în categoria asta, dar eu nu pot clasifica altfel un moment de genul ăsta: te afli pe o plajă, pe plajă se află un carnaval, carnavalul e aproape părăsit, cu excepţia ta şi a celui care te vrea mort. Ce pot spune? Să înceapă distracţia, aleargă cât poţi dacă vrei să mai apuci ziua de mâine!

Ăsta a fost unul dintre multele momente de nota 10! Şi deja încep să mă contrazic singur: există multe momente bune, dar cartea nu e bună, probabil asta aţi înţeles din ce v-am spus până acum. Nu, nu e adevărat. Cartea e extrem de bună, dar nu mai bună decât prima! Cam asta ar fi justificarea pentru faptul că i-am dat 4 stele, şi nu 5. Dacă primeia, care a fost uau!, i-am dat 5, chiar nu aveam cum să dau tot atât unei cărţi puţin mai slabe. Sper că cea de-a treia să compenseze şi pentru Crescendo.

O INTRIGĂ DE COŞMAR
UN MISTER COPLEŞITOR
UN ÎNGER PĂZITOR DE TEMUT

Per total, cartea e bună, avem parte de foaarte multe răsturnări de situaţie, majoritatea care te lasă , dragostea continuă să curgă mai intensă ca niciodată şi îţi dai seama că trebuie să fii mai atent la ce se întâmplă în jurul tău. O să dai dreptate vorbelor conform cărora aparenţele înşeală. 

Şi totuşi, dacă aveţi o păpuşă voodoo, aduceţi-o încoace, să o chinuim puţin pe Nora. Dacă până acum o lăudam atât de mult, acum merită puţină bătaie, pentru că nu înţelege. Am spus eu că aparenţele înşeală, dar ar trebui să aibă încredere în Patch, având în vedere că a sacrificat totul pentru ea şi o iubeşte.


Mulţumesc editurii Litera pentru acest volum oferit spre recenzie! Puteţi cumpăra şi voi cartea de aici.

cumpără de la    Litera    Libris    Dor de carte    Okian    Elefant

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!