RECENZIE | Cand moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculti


posted by Laurentzyu on ,

4 comments



Titlu: Hoțul de cărți
Autor: Markus Zusak
Traducere: Adelina Vasiliu
Editura: Rao
Pagini: 440
ISBN: 9786066090865
Premii:  National Jewish Book Award, Book Sense Book of the Year Award for Children's Literature (2007), Buxtehuder Bulle (2008), Prijs van de Kinder- en Jeugdjury Vlaanderen (2009), Printz Honor (2007), Exclusive Books Boeke Prize (2007), The Quill Award Nominee for Young Adult/Teen (2006), Zilveren Zoen (2008), Teen Read Award Nominee for Best All-Time-Fave (2010), Deutscher Jugendliteraturpreis (2009), ALA's Top Ten Best Books for Young Adults (2007), ASSOCIATION OF JEWISH LIBRARIES NEW AND NOTABLE BOOK for Teen Book Award (2006), Abraham Lincoln Award Nominee (2010), Kathleen Mitchell Award


Nu am mai citit de mult timp un astfel de roman. Chiar dacă îl citeşti pe plajă, scăpând din atmosfera ei sumbră doar cu nisipul fierbinte de sub picioare şi ştergându-ţi lacrimile cu apa mării, sau îl citeşti acasă, la mile distanţă de soarele arzător, undeva la umbră, cu şerveţelul în mână, Hoţul de cărţi este o carte la fel de bună.

Probabil că acum căutaţi câteva motive pentru care ar trebui să citiţi romanul lui Markus Zusak, dar nu veţi găsi altceva decât părerile celor care au făcut-o deja (toate de la pozitive în sus). Doar atât. Deşi dacă stau bine şi mă gândesc, există un motiv bine ascuns pe un perete al unei pivniţe, undeva sub draperiile primei coperţi.

Dar staţi, voi nu trebuie să faceţi niciun efort înainte de a începe să răsfoiţi acest giuvaier literar. Trebuie să aveţi sute de jouli de energie în sânge, pentru că este o carte uşoară, dar grea; e o poveste lentă care te oboseşte cuvânt cu cuvânt. De aceea sunt aici, să vă citesc motivul scris pe câteva straturi de vopsea: "Când moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculţi".

Bizară sau nu, această afirmaţie e ca o plantă care a crescut dintr-un sâmbure de adevăr. Moartea chiar este prezentă în această carte şi, chiar dacă nu vă vine să credeţi, se crede un păpuşar al vieţii (sau poate că este). Cu cuvinte alese cu grijă, spune povestea lui Liesel Meminger, o fetiţă de 13 ani care, împreună cu fratele ei, sunt duşi de mama lor să locuiască cu o familie socială de pe strada Himmel (coincidenţă pură sau nu, Himmel = Rai). Dar viaţa nu e întotdeauna aşa de dulce şi curată, câteodata se transformă într-un iad cu flăcări de zăpada. În timpul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului - un acces de tuse şi sufletul micului Warner atârnă uşor în ghearele ascuţite ale celei cu coasa (sau nu arată aşa?). Lângă mormântul fratelui său, Liesel găseşte în pătura albă de nea Manualul Groparului, prima ei carte furată.

Acesta este începutul unei poveşti de dragoste neîmpărtăşită pentru cărţi. Dacă nu v-aţi dat seama până acum, cortina se ridică în Germania anului 1939. Vă puteţi imagina oare o poveste despre mândria de a zugrăvi cuvinte şi a fura cărţi la fiecare ocazie ce se iveşte? Totul având pe fundal zgomotul bombelor şi notele muzicale ce curg din acordeonul lui Hans Hubermann, tatăl adoptiv al lui Liesel.
  
   O tragedie veselă în care cuvintele îşi joacă rolul de sentimente.    c
O scenă aparte, o poveste despre muzică, dragoste, război, 
evrei, milă, ură, pierdere şi câştig. O poveste despre puterea de a 
construi lumi ca o funie de soare, iar pe această funie poleită cu 
aur şi căldură merge cineva. Încet, să nu cadă. Viaţa. Şi când te gândeşti 
că Moartea e singura care are o foarfecă pentru această frânghie ... 

Războiul nu e mereu ca în manualele de istorie, nu înseamnă doar arme şi sânge, ci o paradă a cărţilor furate, o piesă de teatru fără sfârşit în care fiecare erou are povestea lui. Şi fiecare poveste duce la o alta, e ca un lanţ care nu se mai termină, şi atunci când o face, nu lasă în sufletele spectatorilor decât un gol ce se poate umple cu iubire.

Hoţul de cărţi este o lectură captivantă potrivită oricărui anotimp. Fie că o asezonezi cu porţii duble de râs sau de plâns, naşte în tine un sentiment nou, ceva ce nu ai mai simţit la lecturarea niciunui roman. E genul de carte pusă în capătul listei cu ştampila RECOMANDAT 100%.

Cartea urmează să fie ecranizată în 2013 de Brian Percival, în rolurile principale fiind distribuiți Geoffrey Rush, Emily Watson, Sophie Nélisse, Nico Liersch și Ben Schnetzer.


4 comments

  1. Anonim

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!