Poveştile copilăriei vrăjitoreşti | INTERZIS ÎNCUIAŢILOR!


posted by Laurentzyu on , ,

10 comments

   Harry deschide paginile volumului învelit în catifea. Pe prima pagina, uşor îngălbenită de trecerea timpului, stă desenat un simbol. Nu face parte din carte, îşi poate da seama de asta. Seamănă cu un cerc tăiat de o sabie ce stă într-un triunghi.


   Dă încă o pagină şi începe să citească:
   Vrăjitorul și ceaunul săltareț

   A fost odată un om bătrân și generos, ce își folosea ceaunul său magic pentru a face bine oamenilor, creând poțiuni și antidoturi pentru ei, când aceștia aveau nevoie. Însă acest om bătrân moare, lăsând tot ce are în posesia unicului său fiu. Din nefericire însă, fiul nu avea niciuna din calitățile tatălui. După moartea tatălui său, fiul găsește ceaunul și un singur pantof înăuntrul acestuia, însoțite de un bilet în care tatăl zice că speră ca fiul să nu aibă niciodată nevoie de el.
Supărat pe faptul că nu s-a ales cu nimic în afară de un ceaun, și nefiind interesat de magie, fiul își întoarce spatele orașului, nevrând să-și ajute vecinii. Prima care îi cere ajutor este o femeie bătrână a cărei nepoată s-a îmbolnăvit. Refuzând-o pe bătrână, ceaunului îi crește un picior și prinde boala de piele a nepoatei bătrânei. Urmeză un bătrân al cărui măgar lipsește și nu poate să se ducă la târg pentru a aduce mâncare familiei sale înfometate. Închizând ușa și acestuia, ceaunul începe să scoată sunete asemenea unui măgar înfometat. Incidente similare se întâmplă și în restul poveștii, până când fiul cedează și alege să-i cheme pe toți locuitorii orașului să-i ajute. Unul câte unul, necazurile oamenilor sunt rezolvate, iar ceaunul se golește, până când, fiind gol, apare pantoful, pe care fiul îl pune ceaunului, povestea sfârșindu-se cu cei doi mergând împreună spre asfințit.


   Fântâna norocului chior

   Sperând să-și găsescă rezolvările tuturor problemelor lor, oamenii, atât vrăjitori cât și Încuiați, veneau la acestă fântână. Aici se întâlnesc trei vrăjitoare, care încearcă să intre în grădina în care se află fântâna pentru a le fi rezolvate problemele. Prima dintre vrăjitoare este Asha, bolnavă de o boală pe care niciun Vindecător n-o putea vindeca. A doua vrăjitoare, Altheda, a fost jefuită și umilită de un alt vrăjitor, și speră că fântâna o va ajuta să iasă din problemele sale. Cea de-a treia vrăjitoare, numită Amata, caută alinare sufletească, deoarece alesul inimii sale a părăsit-o. Cele trei vrăjitoare decid să încerce împreună să ajungă la Fântână. În drumul lor li se alătură și un cavaler, acesta fiind invitat de către Amata, celelate două nefiind tocmai de acord cu acestă idee, din moment ce numai o persoană are voie să se scalde în apa Fântânii.
În cele din urmă, cei patru pornesc împreună spre Fântână, întâmpinând trei pericole. Primul dintre acestea este un mostru sub forma unei râme, care cere „dovada suferinței lor“. După mai multe încercări nereușite de a învinge monstrul cu magie, lacrimile de disperare ale Ashei reușesc să mulțumească creatura. Apoi cei patru se confruntă cu o pantă abruptă, care pentru a fi trecută cere plata cu „fructele trudei lor“. După ce trec și de acestă provocare, grupul se întâlnește cu un râu, care pentru a fi trecut cere plata cu „comoara din trecut“. Amta se gândește să-și folosescă bagheta pentru a-și extrage amintirile sale legate de iubitul ce a părăsit-o, astfel reușind să treacă.
Acum aflându-se foarte aprope de Fântână, cei patru trebuie să decidă cine se va scălda. Însă Asha se prăbușește datorită oboselii, și nu mai poate continua. Pentru a o salva, Altheda îi face o poțiune ce nu numai că o revigorează, dar o și vindecă de boala sa, astfel Asha nemaiavând nevoie de Fântână. Atheda, realizând faptul că abilitatea ei de a vindeca oamenii cu ajutorul poțiunilor ar putea să-i rezolve toate problemele financiare, renunță și ea la rândul ei la Fântână. Cea de-a treia vrăjitoare, după ce și-a vărsat amintirile despre alesul inimii sale în râu, acum realizează faptul că el era doar o persoană crudă și fără inimă, astfel renunțând și ea la apele Fântânii, oferindu-i acestă șansă cavalerului. Acesta, uimit de norocul său se scaldă cu tot cu armură în Fântână. Cavalerul cade în genunchi în fața Amatei și o imploră să-i dăruiască „mâna și inima sa“, în final fiecare obținând ceea ce și-a dorit.
Acesta este primul cartonaş! Colecţionează cele 7 cartonaşe şi trimite-le pe data de 31 august  la adresa laurentzyu.books@gmail.com împreună cu numele tău de vrăjitor şi poţi primi 100 de puncte bonus

   Inima păroasă a vrăjitorului

   Un tânăr, bogat și chipeș vrăjitor, rușinat de slăbiciunea prietenilor săi în fața dragostei, jură să nu se lase niciodată condus de acest sentiment, și folosește Magia Neagră pentru preveni acest lucru. Deși familia sa crede că fata potrivită îl va face să-și schimbe gândul, timpul trece, frații vrăjitorului își întemeiază fiecare câte o familie, iar indiferența sa crește. După moartea părinților săi, vrăjitorul nu simte compasiune pentru aceștia, dar în schimb se consideră binecuvântat de moartea lor, simțindu-se bine în casa răposaților săi părinți. Însă, auzind doi dintre servitori vorbind despre el, unul compătimindu-l, iar celălalt luându-l în derâdere pentru faptul că nu are o soție, vrăjitorul se hotărăște să-și găsescă o soție frumoasă, talentată și bogată, pentru a fi invidiat de toată lumea.
Spre norocul lui, o asemenea femeie apare în calea sa chiar a doua zi. Vrăjitorul încearcă să o cucerească, convingând pe toată lumea că este un om schimbat. Însă tânara este în același timp fascinată și repulsată de acesta, ea încă simțind răceala dinăuntrul vrăjitorului, dar acceptă să îl acompanieze în timpul cinei la castel. În cele din urmă ea îl confruntă și-i zice că și-ar petrece restul vieții cu el, dacă ar ști că vrăjitorul avea o inimă. Acesta, zâmbind, o conduce spre subsol, unde îi arată o cutie de cristal, în care se afla inima sa, încă bătând, dar pe care crescuse părul. Îngrozită de ceea ce vede, tânăra vrăjitoare îl imploră să-și pună inima înapoi. După ce face acest lucru, tânăra se bucură și-l îmbrățișează, crezând că vrăjitorul ar putea simți iarăși iubirea. Însă fiind desprinsă de corpul său de atâta vreme, inima este străpunsă de puritatea tinerei.
Între timp, ceilați invitați la cină încep să-și caute gazda, găsindu-l în subsol, lângă corpul tinerei. Pieptul acesteia fusese despicat în două, iar vrăjitorul îmbrățișând și lingând inima strălucitoare a tinerei, plănuiește să și-o schimbe cu a lui. Însă inima sa păroasă este puternică și refuză să iasă din corp. Vrăjitorul jurând să nu fie dominat de inima sa își scoate inima cu ajutorul unui pumnal, rămânând victorios cu a inimă în fiecare mână, după care moare și cade lângă tânăra vrăjitoare.

   Povestea celor trei frați

   Trei frați, călătorind împreună, ajung la un râu pe care nu-l puteau trece. Însă, ei fiind iscusiți în arta magiei, reușesc să creeze un pod peste râu. La jumătatea podului, cei trei sunt întâmpinați de Moarte, care deși era invidioasă pe faptul că i-au scăpat trei suflete, se arată bucuroasă și zice că le va îndeplini fiecăruia câte o dorință, pentru că au reușit să treacă râul. Cel mare dintre frați cere cea mai puternică baghetă, iar fratele mijlociu cere abilitatea de a învia morții. Mezinul fiind modest dar și înțelept, își dă seama de intențiile Morții și cere un obiect care să-i permită să plece fără a fi văzut. Moartea îi oferă acestuia o pelerină ce-l făcea invizibil. Bucuroși de reușita lor, cei trei pornesc fiecare pe propriul drum.
Cel mare, lăudându-se cu noua sa baghetă, este omorât în timpul nopții, iar bagheta îi este furată, astfel Moartea reușind să-l ia cu ea. Fratele mijlociu folosește piatra pentru a învia femeia pe care o iubise, însă aceasta nu era fericită, deoarece locul ei nu era printre cei vii. Așadar, pentru a putea fi împreună cu ea, fratele mijlociu își curmă singur viața, alăturându-se și el Morții. Mezinul însă nu a putut fi niciodată găsit de către Moarte, acesta rămânând ascuns sub pelerina sa, până când se horărăște că a îmbătrânit destul. Așadar, simținu-se împlinit la bătrânețe, fratele cel mic lasă pelerina fiului său, plecând împreună cu Moartea „ca egali“...

   Şi se opreşte. Restul paginilor sunt rupte, dar titlul următoarei poveşti încă se află acolo: "Iepurașul Pufi și buturuga fermecată". Ce s-a întâmplat oare cu restul cărţii? Un simplu accident? Sau mâna lui Plesneală?


   Am citit destul, nu? Încuiaţii care au îndrăznit să citească ceva din această postare cel mai probabil că vor fi chinuiţi de Devoratorii Morţii. Se aplică şi aici acelaşi principiu: primul comentariu cu răspunsul la întrebarea Ce credeţi că s-a întâmplat cu paginile rupte? primeşte 10 puncte, al doilea 5, al treilea 2, iar următoarele câte 1 punct fiecare. Staţi pe aproape, mai târziu vor fi sortaţi şi ceilalţi elevi din anul întâi. Şi tot atunci veţi afla care este următorul blog unde vă veţi distra mâine!

10 comments

  1. Elena
  2. Elena

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!