POTTERTHON: 15 ani de legenda


posted by Laurentzyu on ,

24 comments


  DESPRE TUR

  Îşi aminteşte cineva ziua de 31 iulie? Eu nu. Şi nici nu prea aveam cum, având în vedere că nu mă născusem cu prea mult timp în urmă. Nu este notată în prea multe calendare, dar e clar că reprezintă începutul unei istorii. Am spus că nu este notată în prea multe calendare, nu în niciunul. Exemplu? În calendarul meu e notată! 
   Dacă nu aţi ghicit, vă spun eu. Atunci J.K.Rowling şi-a lansat prima carte, primul volum al faimoasei serii Harry Potter, HARRY POTTER ŞI PIATRA FILOZOFALĂ, apărut şi la noi în ţară la editura Egmont. Adică da, pe 31 iulie 2012 se împlinesc 15 ani de la apariţia acestuia. 15 ani de legendă, 15 ani care au scris istorie. Cu această ocazie, Laurentzyu's Books împreună cu alte 15 bloguri organizează Potterthon, un tur superb în care aveţi ocazia să pătrundeţi în lumea magică a Hogwartsului şi a vrăjitorilor cu pelerină.

   CÂTEVA REGULI

   Ca în orice competiţie, şi aici există câteva reguli. Turul începe pe 13 iulie aici, pe Laurentzyu's Books. Apoi veţi merge în fiecare zi pe un alt blog; totul până pe 30 iulie. Iată mai întâi blogurile participante la tur:
   1.   www.niaharasworld.wordpress.com
   2.   www.pustoaica-scrie.blogspot.com
   3.   www.aminablack.blogspot.com
   4.   www.i-am-wide-awake.blogspot.com
   5.   www.dragoshangelforabook.blogspot.ro
   6.   www.fantasy-readers.blogspot.ro
   7.   www.munecachucky.blogspot.com
   8.   www.bookaholic29.blogspot.ro
   9.   www.loveismusic09.blogspot.ro
   10. www.fallenangel721995.wordpress.com
   11. www.stepintoanewworld.wordpress.com
   12. www.alexa700.wordpress.com
   13. www.cartialese.blogspot.ro
   14. www.veritons.ucoz.com
   În fiecare zi, un blog va găzdui o postare sau mai multe, în funcţie de câte vrea autorul acestuia! Dacă unii bloggeri vor vrea să fie buni  cu voi, vă vor lăsa la sfârşitul postării (dacă vor fi mai multe, la sfârşitul ultimei postări) un indiciu. Însă unul foarte mic, pentru că aveţi deja unul mare mai sus. Dacă nu vor să vă lase, asta nu înseamnă că sunt răi, ci pur şi simplu vor să vadă cât de mult îl iubiţi pe Harry. 
   Primul comentariu de la orice postare din tur ia 10 puncte, al doilea 5, al treilea 2, iar următoarele câte 1 punct fiecare. În unele dintre postări, veţi găsi câte o imagine, mai exact un card cu câte un personaj din filmul Harry Potter şi Piatra Filozofală. Adunaţi cele 7 cartonaşe şi trimiteţi-le în ziua de 31 iulie până la ora 18:00 pe adresa laurentzyu.books@gmail.com şi puteţi primi un bonus de puncte astfel: primul e-mail 100 de puncte, al doilea 50, al treilea 30 şi următoarele câte 10 puncte. Nu o să găsesc orice motiv pentru a scade puncte, dar dacă există comentarii jignitoare şi insultătoare îmi pot permite să scad puţin punctajul.
   Vă puteţi înscrie în Potterthon până pe 13 iulie lăsând un comentariu la această postare cu numele vostru de vrăjitor, şi în aceeaşi zi voi posta pe blog lista participanţilor şi casele ( Cercetaşi, Viperini, Astropufi sau Ochi-de-Şoim  ) din care fac parte. Cu alte cuvinte, toţi participanţii vor fi pusi în Jobenul Magic şi apoi voi extrage cine merge la fiecare Casă.


G final.jpg S final.jpg
H final.jpg R final.jpg

    ŞI PREMII

   Premiile nu sunt dezvăluite încă de pe acum, ci pe parcursul turului, dar nu va exista doar un singur câştigător. Câştigă cine va strânge cele mai multe puncte. Casa cu cele mai multe puncte are şi ea de câştigat, atât o Cupă a Caselor virtuală, cât şi un e-book Harry Potter.

   MULT SUCCES

   Aţi înţeles? Vă place? Tot ce aveţi voi de făcut este de citit, admirat, comentat şi câştigat! Cele 18 bloguri din turul Potterthon vă vor asigura o aventură magică pe cinste! Cele 19 zile pe Potterthon vor fi unele încărcate de magie şi feerie, sper să vă placă. Nu uitaţi să spuneţi şi prietenilor voştri! Cu cât mai mulţi, cu atât mai multe premii! Dacă nu aţi înţeles, nu ezitaţi să mă întrebaţi!

24 comments

  1. Bubu
  2. Io
  3. Io
  4. Io

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!