The Book That Can’t Wait: cartea care dispare dacă n-o citești


posted by Laurentzyu on

7 comments

cartea care nu poate astepta

   Nu citești cărțile imediat cum le-ai cumpărat și le lași să zacă prăfuite pe etajere până îți faci curaj într-o zi să le deschizi? Atunci nu ar fi o idee bună să cumperi The Book That Can’t Wait (Cartea Care Nu Așteaptă).
   Cartea, o antologie, este…ceva mai aparte pentru că are, cum s-ar spune, termen de valabilitate. O idee ce aparține unei edituri argentiniene, Eterna Cadencia, în colaborare cu DraftFCB, care vrea să insufle cititorilor sentimentul de urgență/urgentare a lecturii. Textele sunt printate cu o cerneală care, în cazul în care acea carte nu e citită în două luni, maxim patru, începe să dispară treptat.

   Antologia cuprinde autori tineri, debutanți, pe care editura s-a gândit astfel să-i promoveze. Și a avut un succes enorm, căci imediat cum a apărut cartea, toate exemplarele s-au epuizat. (Și citit?!). Volumul este îmbrăcat într-o folie ce nu permite aerului să intre, iar din clipa în care ai rupt învelișul, se pornește cronometrul.
   ”Credem că modalitatea aceasta de a confrunta publicul cu problema reală a cititului are ceva poetic și magic”, spune Javier Campopino, directorul regional al DraftFCB.
   ”Am căutat să facem din acest produs un mesaj în sine pentru a încuraja publicul să-și îndrepte atenția și asupra scriitorilor tineri, înainte ca poveștile lor să dispară pentru totdeauna.”
cartea care nu poate astepta
cerneala tiparului conține substanțe speciale, ținute secrete
   Unii cititori nu sunt foarte încântați pentru că, spun ei, este un obiect de unică folosință și, în cazul în care și-ar dori să recitească opera, acesta lucru va fi imposibil. Proiectul a optat să transforme cărțile în obiecte efemere, perisabile tocmai pentru a le sublinia și mai mult frumusețea și farmecul, urmărind să puncteze de asemenea dificultatea autorilor tineri de a se afirma din cauza dezinteresului oamenilor față de arta contemporană.
   Ideea unei astfel de cărți ne-ar sugera, suprinzător poate, că o vulnerabilitate a cărților ar putea fi tocmai acea siguranță pe care o avem asupra permanenței lor, o certitudine care facilitează amânarea perpetuă a lecturii, de genul ”de mâine mă apuc”. Un mâine care nu mai vine. Până la urmă, poate fi și acesta un stimulent pentru a nu mai lenevi.
   ”Cărțile sunt obiecte foarte răbdătoare. Le cumpărăm, iar ele așteaptă să fie citite. Trec zile, luni, ani. Poate fi în regulă pentru cartea ca obiect, dar nu și pentru autori.”


SURSA

7 comments

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!