VIZIUNI ÎNTUNECATE (2)


posted by Laurentzyu on ,

6 comments

INTERZIS MINORILOR SUB 15 ANI!

Capitolul 2
Imi iau privirea de la foaie. Cum e posibil asa ceva? O pun la loc in dosar dupa care imi ating speriat mainile intre ele. Le simt caldura si imi dau seama ca inca sunt viu, inca mai traiesc. Sa fie oare un decedat cu acelasi nume in spital? Si daca da, de ce sta dosarul in camera mea?
Manerul usii incepe sa se miste. Aud un declic dupa care usa se deschide. O femeie scunda, purtand un halat alb intra in camera, tinand in mana o tava cu o sticla si un pahar.
    Cine e John Agnes? o intreb eu direct, desi stiu ca par destul de nepoliticos.
Nu imi raspunde. Iau certificatul din dosarul de pe noptiera si il rup in bucati. I le azvarl in fata. Se uita la mine cu niste ochi plini de venin.
    Nu sunt eu de vina! Esti diferit. Uita-te  la peretele din fata ta. E alb. Uita-te la celalalt,
are o fereastra. Altul o usa! Cel din spatele tau insa …
Se opreste din vorbit. Imi intorc privirea catre peretele din spatele meu si imi simt gatul arzand din cauza sticlei cu care femeia in alb m-a lovit. Simt sangele cum se scurge printre cioburile de pe haine. Luminile din jurul meu incep sa se stinga. Toate formele incep sa se distorsioneze, inclusiv zambetul femeii care se transforma intr-un vartej inghitit de oceanul alb.
Toate culorile par sa se comprime intr-un glob mare de sticla, unul stralucitor si alb. Se indeparteaza cu viteza iar eu raman in intuneric. Inca il mai vad, un puct minuscul, palpaitor care asteapta sa ajung la el. Simt aerul cum se apasa pe mine si incep sa alerg. Pasii rasuna in tunel si pulsul mi se accelereaza. Inima imi bate din ce in ce mai tare, si apoi nu mai simt decat impactul cu solul.
***
Ma doare fiecare particica din corp. Fac un efort enorm ca sa deschid ochii. Nu vad nimic altceva inafara de o suprafata difuza, ceva negru amestecat cu cateva nuante murdare de alb. Incerc sa deslusesc ceea ce vrea sa fie, si dupa cateva minute in care respiratia mi se rareste, imi dau seama ca sunt acoperit de un cearceaf. Imi ridic cu greutate mana, si il dau jos de pe fata mea. Stau in pat, putin confuz si cu dureri de cap. Dau jos cearceaful de pe mine si constat cu uimire ca sunt gol, din cap pana in picioare. Am legat de picior un biletel imprimat cu numele meu.
Ating gresia rece cu picioarele. Studiez celelalte paturi din incapere. Cel de langa al meu e gol, dar in celelalte pot vedea trupurile unor oameni si picioarele lor dezvelite de care stau atarnate biletele. Ma apropii incet, curios de cel mai aproape. Dezvelesc un om si ii vad fata vanata, usor purpurie. Il ating usor si simt cat de rece e, ca si cand as fi pus mana pe zapada. E mort, probabil de mult timp. Ma apropii de inca un pat, dau cearceaful jos si imi dau seama dupa culoarea ca si el e mort. Incepe deja sa intre in putrefactie. Chiar daca nu am destula putere de gandire, imi dau seama imediat ce se intampla. Sunt intr-o morga.
Problema e ca nu sunt mort! Sunt chiar foarte viu. Sunt speriat si imi pot simti sangele cum pulseaza in vene cu o viteza exorbitanta. Trebuie sa plec de aici. Merg cat pot de repede printre paturi. Zaresc la capatul camerei o usa. Apas clanta si o deschid usor, fara nici un zgomot. Cineva se apropie de mine. E unul dintre pazitorii spitalului.
Intru inapoi in camera si, cand ii simt pasii venind dupa mine, imping usa cat pot de tare. Nu stiu cat de tare a fost impactul, asa ca incep sa il lovesc cu picioarele in cap. Ma uit la el din nou si vad ca nu se mai misca deloc. Dupa ce il dezbrac, ii car trupul pana in dreptul patului meu. Il urc si il acopar cu cearceaful mototolit. Ma intorc la usa gafaind, ma imbrac si apoi ies afara. Vad doi oameni apropiindu-se. Le deslusesc mai apoi chipurile: un doctor mai batran si femeia in alb, ducand o targa. Trec pe langa mine, intra in camera si cateva cuvinte rasunatoare ma fac sa o iau la fuga:
    Mediumu’ dracu, a scapat!

6 comments

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!