ELIXIRUL VIEŢII, Ucenicia lui Viktor Frankenstein #1, în curând la LEDA


posted by Laurentzyu on

2 comments

Cea mai bună carte pentru tineri a anului 2011 în topurile The Times şi Quille & Quire
CELE MAI BUNE INTENŢII

POT DA NAŞTERE

CELOR MAI ÎNTUNECATE OBSESII

   Viktor şi fratele lui geamăn, Konrad, au explorat toate coridoarele secrete şi camerele tainice din somptuosul lor castel Frankenstein. Cu excepţia uneia.
   Biblioteca Întunecată adăposteşte tomuri străvechi, misterioase, scrise în limbi ciudate şi pline de cunoştinţe interzise. Tatăl lor îi obligă să promită că nu vor vizita niciodată biblioteca, însă în clipa în care Konrad cade grav bolnav, Viktor înţelege că trebuie să descopere cartea ce conţine reţeta pentru legendarul Elixir al Vieţii.
Elixirul necesită doar trei ingrediente. Dar astre nefaste, o alchimie periculoasă şi un triunghi amoros nefericit îi pun în pericol, la fiecare pas, reuşita strpaniilor lui Viktor ştie că nu poate să dea greş. Însă sorţii săi de izbândă depind de cât de departe poate împinge graniţele naturii, ale ştiinţei şi ale iubirii – şi cât de mult este dispus să sacrifice!
   „Oppel a reinventat thrillerul gotic pentru cititorii moderni. Naraţiunea vibrează de tensiune, emoţiile sunt intense, iar atmosfera este cât se poate de întunecată şi lugubră.” – Rick Riordan
   „Povestea lui Oppel este melodramatică, incitantă, neliniştitoare… un amestec delicios de ştiinţă, ficţiune şi horror.” – Publishers Weekly
PUTEŢI CITI UN FRAGMENT DIN CARTE AICI!



DIN SCHIŢELE LUI VIKTOR FRANKENSTEIN
 
DESPRE AUTOR
KENNETH OPPEL este un autor canadian, născut în 1967 la Port Alberni, în Columbia Britanică. Copilăria şi-a petrecut-o în oraşul Victoria, din Columbia Britanică, iar apoi la Halifax, în Nova Scotia. Ulterior a trăit în Newfoundland, Labrador, Anglia şi Irlanda.  Şi-a publicat prima carte – Colin's Fantastic Video Adventure (1985) – în perioada când era elev de liceu la St. Michaels University School din Victoria. (Oppel a trimis manuscrisul unui prieten de familie care îl cunoştea pe scriitorul Roald Dahl, şi care la rândul său l-a recomandat agentului său literar.) Şi-a luat licenţa în studii de film şi engleză la Trinity College în cadrul Universităţii din Toronto, în ultimul an de studii scriind o nouă carte - The Live-Forever Machine (1992). Oppel s-a mutat în Anglia, în această perioadă dedicându-se scrisului. Între anii 1995-1996 a lucrat ca editor al revistei Quill and Quire, publicaţie destinată industriei de carte din Canada.
   Este cunoscut mai ales pentru trilogia Silvering, din care s-au vândut până la ora actuală peste un million de exemplare în întrega lume. Alte scrieri:  seria Airborn (2004, publicată şi în limba romană sub titlul Zburătorul de Editura Corint Junior), continuarea acesteia, Skybreaker (2005), şi Starclimber(2008), precum şi Half Brother. Oppel a câştigat numeroase premii literare, printre care se numără Governor General's Literary Award pentru literatură pentru copii în 2004 şi Printz Honor Award acordat de American Library Association pentru Airborn. De asemenea,  pentru Skybreaker, care a fost numită în 2006 Cea Mai Bună Carte pentru Tineri de către American Library Association, a primit premiul acordat de publicaţia The Times pentru anul 2005. Iar pentru Half Brother i s-a decernat premiul Canadian Library Association's Book of the Year for Children Award, precum şi Young Adult Book Award.
   Ultima sa carte este Elixirul Vieţii, volumul 1 din seria Ucenicia lui  Viktor Frankenstein, aleasă de ziarul The Times şi de revista canadianăQuill & Quire drept cea mai bună carte pentru tineri a anului 2011. Drepturile pt ecranizarea cinematografică au fost achizitionate încă înainte de publicare de Summit Entertainment, producător fiind Karen Rosenfeld (Amurg).

2 comments

Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!