LA MULTI ANI, Orson Scott Card!


posted by Laurentzyu on

No comments


Astazi, Nemira sarbatoreste 60 de ani de la nașterea faimosului și apreciatului autor SF, Orson Scott Card! Și fiindcă este o zi atât de specială, va da startul primei ediții a unei serii de concursuri aniversare, celebrând autori de top ai Editurii Nemira! În plus, până la sfârșitul zilei de astăzi, beneficiați de reducerea aniversară de 50% pentru orice titlu Orson Scott Card!

Este într-adevăr un maestru al genului, și asta nu doar mulțumită premiului Whitney pentru întreaga activitate, primit în 2008 sau a milioanelor de cititori și fani din întreaga lume, ci și datorită faptului că până în anul 2009 a deținut frumosul record de a fi singurul autor care a câștigat doi ani la rând premiile Hugo și Nebula. Acestea sunt recunoscute drept cele mai importante distincții ale genului science fiction.
Orson Scott Card s-a născut pe 24 August 1951 în Richland, Washington iar copilăria și adolescența și le-a petrecut în Santa Clara, California, în Mesa, Arizona și în Orem, Utah. Autorul și-a început cariera scriitoricească în domeniul poeziei. Mai apoi, în timpul cursurilor de dramaturgie, el a început să adapteze scenariile pentru producțiile teatrale, pentru ca în final să ajungă să își scrie propriile acte sau piese întregi, unele dintre ele produse de regizorii de la Brigham Young University.
După ce a pus bazele companiei teatrale Utah Valley Repertory, s-a angajat ca și corector cu normă parțială la BYU Press, devenind apoi editor cu normă întreagă. În 1976 a ajuns editor asistent la revista oficială a Bisericii, Ensign, perioadă în care a publicat prima sa operă de ficțiune, povestirea “Gert Fram”.
Însă întregul drum scriitoricesc a căpătat un sens odată ce a scris “Jocul lui Ender”. Povestirea a fost acceptată de Ben Bova și a apărut în Analog Science Fiction and Fact în numărul din august 1977. “Jocul lui Ender” și continuarea “Vorbitor în numele morților” au primit atât premiul Hugo, cât și premiul Nebula. Vă recomand, dacă aveți curiozitatea, să vă uitați peste lista premiilor câștigatepână în momentul de față, precum și peste lista sa bibliografică, de-a dreptul impresionantă!
Sunt mândru că de-a lungul timpului la Editura Nemira au fost publicate o mare parte dintre cele mai apreciate opere ale lui Orson Scott Card, atât în ediții mai vechi, amintite aici cu câteva poze frumoase, cât și noi, existente pe Nemira.ro.

Să dăm deci startul concursului aniversar Orson Scott Card aici!

Pentru a intra în tragerea la sorți, răspundeți corect la întrebarea “Câte serii a scris concomitent Orson Scott Card și cum se numesc acestea?”.
Premii: Prin tragere la sorți, unul dintre fanii autorului care au răspuns corect va câștiga un pachet de cărți Orson Scott Card, ce constă în volumele “Umbra lui Ender”“Umbra Hegemonului”,“Amintirea Pământului” și “Chemarea Pământului”.
Deadline înscrieri: 25 August 2011, ora 23:59.


Câștigătorul va fi anunțat pe 26 August 2011, în jurul orei 13:00.
Atenție: Voi aproba toate comentariile ce conțin răspunsul la întrebarea concursului imediat după terminarea deadline-ului!
Mult succes tuturor!


Leave a Reply

Ai citit articolul? Spune-ți părerea aici!